Ce se intampla in Romania azi? Dar in lume? Dar mai important, ce se intampla cu noi?

Toată viața mea m-am străduit, nu neapărat rațional, să merg pe muchiile dureroase ale funiilor ce stau de-a lungul mijlocului prăpăstiilor dintre ideologiile dualiste, atunci când le-am întâmpinat in diverse domenii din viața mea.

Asta pentru că, cred eu, am o sete de cunoaștere a cât mai multor variante de gândire și de viziuni asupra lumii. Nu mi-a plăcut niciodată să fiu catalogat în vreun fel sau altul, pentru că mie mereu mi-a plăcut să stau pe sârmele alea, indiferent de domeniu și chiar daca de multe ori a durut și încă doare.

Și asta pentru că, recunosc, am o doza de auto-masochism, care cred eu că își are rădăcinile în setea de cunoaștere, și nu în vreo boală mintală sau de altfel.

Această sete de cunoaștere mi-a afectat și dorința mea umană de incluziune, atât oferită cât și așteptată. Și astfel, chiar dacă ofer incluziune oricărui om care-mi trece prin viață, în limitele proprii pe care mă străduiesc să le depășesc prin dialog focusat pe ascultare activa și înțelegere, nu sunt inclus in niciun grup bine definit mai departe decât cel familial și cel al contextului de viață (scoală, liceu, facultate, muncă, ceva activități extra-curriculare sau de hobby). Și asta pentru că, cred eu, poziția mea pe funiile din mijlocul prăpăstiilor dintre ideologiile dualiste face să fiu indefinibil, și asta este în același timp și un blestem și o binecuvântare.

Tot in același timp, de-a lungul vieții mi-am dat seama ca nu sunt cu nimic mai special decât majoritatea și, tocmai de aceea, cred cu tărie că în capul TUTUROR OAMENILOR se petrec, în majoritate, aceleași procese de gândire ca și în capul meu.

Cred că toți suntem pe acea funie și cred că toți avem această luptă lăuntrică de a vedea adevărul din orice. Suntem conștienți cu toții că suntem departe de adevăr, cu toate că mulți îl proclamăm ca l-am deține în totalitate sau cel puțin o bucată mai mare ca a lu altu’, probabil dintr-o fudulie dezvoltata prin cine știe ce trauma sau trăire de viață cu repercusiuni necunoscute. Dar cred că toți tindem spre el, fiecare la diferite nivele, pentru că până la urmă, suntem ochii universului și trebuie să ne dorim să ne vedem din cât mai multe perspective.

Adică ce am spus mai sus despre mine eu mă aștept sa se întâmple in capul tuturor. Poate unora pot părea naiv, dar sper ca doar la prima vedere.

Orice emiți in lumea asta, pentru ca lumea sa te înțeleagă mai ușor, pentru ca nu mai e timp de aprofundare, va fi categorisit într-un fel sau altul. O dată categorisită o persoană sau un grup de persoane, comunicarea deschisă devine din ce in ce mai compartimentata ți fragmentată, ducând la divergențe minore care, ignorate și nerezolvate, se propaga ca magnitudine pe toată scala societății, și astfel fără să ne dăm seama (pentru ca se poate întâmpla ca acțiunile sau nonacțiunile noastre să aiba repercusiuni vizibile de abia după ce noi nu vom mai fi p-aici să le observăm direct) ajungem la conflicte mondiale.

Dar de ce nu mai e timp de aprofundare?

Eu cred ca tehnologia inclusă fără temere, cercetări si studii amănunțite, de la o vârstă fragedă a unei vietăți umane are o ingerință semnificativă asupra cursului vieții indivizilor de noi.

Știind asta, pe propria piele, făcând parte din prima generație afectată de o astfel de ingerință invazivă a tehnologiei in dezvoltarea noastră umană, mă întreb oare daca nu ar trebui să vorbim mai mult despre asta, și să lăsăm naibii disputa și încadrările reciproce în categorii și subcategorii de ideologii dualiste.

Ca oameni, ființe vii si cu o conștiință (care e un concept despre care nu știm daca alte ființe de pe pământ au căzut de acord cu noi sau nu), consider ca ar face bine mai mult sa urmărim sa înțelegem cu adevărat ce înseamnă o dezvoltare umana ideală și ce consecințe pozitive, neutre si negative ar putea ea avea ca impact sustenabil pe această planetă pentru cat mai mult timp, și să ne concentram mai puțin pe conflicte și pe susținerea unor stiluri sau gândiri de viață sau altora.

Avem această responsabilitate ca si reprezentanți ai unei specii, ai unei civilizații de fapt (dacă continuam să ne autodistrugem putem fi aceeași specie dar sa ne mutilam într-atât încât sa ajungem la un nivel de conștiință mai jos decât o alta specie), din ce știm până acum și până la distanța și profunzimea în care am putut noi măsura și evalua până acum, este singura care are conștiința propriei existențe cat si a vastității universului și chiar a propriilor limitări, într-o anumită limita de care nu știm cât suntem conștienți nici de asta.

Pare ca nu ne pasa deloc de aceasta responsabilitate. De responsabilitatea care ne vine să avem grijă de natura si de Mama Pământ din care ne tragem si ne traim suflarea, să o cunoaștem si trăim cât mai mult si să ne aprofundăm in studiu și pace despre orice exista si este observabil, să lăsăm știința să-și urmeze un curs cu un ritm echilibrat, astfel încât noi să reușim să stăm pe această Planetă cât mai mult timp, ca și specie, și să evoluăm, într-un ritm ceva mai echilibrat ca și până acum, să ne dăm timp pe această planetă să devenim complet conștienți de ceea ce suntem și rolul nostru pe acest univers.

Trebuie să ne împăcăm cu gândul că nu vom ajunge acolo pe timpul vieții noastre, ci noi suntem doar o simplă rotiță dintr-un mecanism inimaginabil de complex, probabil, de către mintea umana în stadiul prezent de dezvoltare. Viața noastră nu trebuie să aibă un final cu tâlc sau ceva anume la sfârșit. Trebuie doar să ne bucurăm de suflul vieții primite și să face, ceea ce considerăm fiecare din noi că este responsabilitatea noastră limitată la aportul binelui în lume, a bunei comuniuni și a dezvoltării în armonie cu natura, cu noi înșine și între noi toți.

Consider cu tărie, și aici poate nu sunt chiar pe funie, că rolul nostru pe acest univers nu se poate defini la nivel de individ, ci doar la nivel de comunitate, de la cea mai non-inclusiva (familia) pana la cea mai inclusiva (ideea de VIAȚĂ, de evoluție, de diversitate)

Am putea sa cădem de acord ca încă nu ne știm in unanimitate locul nostru in univers? Si pentru a avea timp sa ne dam seama, nu ar fi bine sa fim responsabili pe aceasta axa a timpului atemporal? Aceasta axa este un pic peste puterea noastră de discernere de zi cu zi, cu toate ca este in același timp undeva întrețesută în ADN-ul nostru, ți tocmai de aceea o putem și influența indirect, prin Butterfly efect dus la extrem, pe toate dimensiunile.

Eu unul vad ADN-ul si tot ceea ce studiază genetica, ca modalitate a speciei noastre de a ne îmbogăți cu informație, cunoaștere, chiar daca nu avem acces la aceasta axa a atemporalității. Dar dacă nu este modalitatea speciei noastre, ci este modalitatea universului de a continua descoperirea de sine pe toate axele și dimensiunile existente și neexistente? Eu cred că cel mai probabil așa este, dar simplul fapt că doar cred și că nu există studii pe această temă, sau nu sunt suficient de prezente în mentalul social global, mă face să îmi întăresc ideea expusă ca întrebare de mai devreme: nu suntem suficient de evoluați să înțelegem tot ce avem noi de înțeles despre noi înșine și despre tot ceea ce ne înconjoară, indiferent de distanță sau alte dimensiuni.

Cel mai mare concept născut din vidul de cunoaștere prezentat mai sus, este conceptul de Divinitate. Divinitatea este răspunsul nostru uman la Moarte, este răspunsul cu care omul își găsește o oarecare liniște sufletească în tumultul vieții, plin de haos și incertitudine. De aceea este și un instrument perfect prin care se poate acapara puterea. E instrumentul care a influențat cel mai mult istoria omenirii în ultimele mii de ani sau mai mult, cam de când omul a reușit ca, prin deplasarea cu o viteza mai mare decât poate un el sa o mențină mergând normal într-o zi sau o viață, să intre în interacțiune cu comunități și părți ale globului pentru care mintea lui încă nu era suficient de dezvoltată să le întâlnească, să le înțeleagă și să asimileze treptat noile realități de comuniune cu oameni mult mai diferiți decât locul natal. Noi oamenii avem tendința ca ce nu înțelegem să rupem, să desfacem, să dezmembrăm astfel încât să ne dăm seama cum funcționează. Așa cum multe specii au dispărut de pe urma acțiunilor noastre, așa și multe comunități și mult aur cultural s-au distrus prin cunoașterea empirică în care trebuie să distrugi ceea ce studiezi ca să înțelegi. Aia e, aici suntem ca și nivel de cunoaștere și pricepere. Pe scara atemporală a universului suntem probabil ca un copil de 3-4 ani dar avem pretenții de adolescenți.

Al doilea cel mai mare instrument care se naște în timp ce vorbim, în decursul generației noastre, este puterea tehnologiei informației și diversitatea de domenii în care influența i se poate aplica. Pare că trăim într-un moment de inflexiune generală, de schimbare de instrumente de influenta și impact, în diverse domenii.

Oamenii care vor sa acapareze puterea orînduirii societații pentru beneficii discreționare sunt mulți, dar în niciun caz nu reprezintă majoritatea, cred că vorbim de un procent la nivel de cifră. Puterea noastră, a celor mulți, este tocmai în numărul mare în care ne putem uni pentru un crez și scop comun.

Orice declarație care aduce și mai multă dezbinare prin categorisirea fraților și surorilor noștri de viață prezentă, in momente care se desfășoară într-un context al dualității dezbinătorii, nu ajută decât actorii acelui procent mic din noi.

Hai să ne ajutăm de fapt prin a ne exprima ceea ce ne unește, nu ceea ce ne dezbină.

Probabil ca și rol pe acest pământ suntem aici ca specie să împingem limita cunoașterii tuturor chestiilor temporale, inclusiv pe noi înșine, și accederea către cunoștințe și mai vaste.

Dar din aceasta caracteristică umană de a se întâmpla totul într-un mod cât mai rapid, în timpul vieții noastre, care probabil vine de la frica de a trai mai puțin decât ai fi putut, sau poate din frica efectivă de a privi moartea ca pe ceva sigur și nu ceva puțin probabil prea curând, din toate astea si nu numai, mă gândesc că ne-am dezvoltat o rațiune în care gândim în termeni de lentoare, de echilibru, de stat și cântărit înainte de a acționa. Rațiunea trebuie sa conlucreze și sa cunoască dimensiunile creierului, sa știe când și ce să asculte de la fiecare parte din creier și să acționeze în cele mai bune feluri spre propășirea nu vreunui popor, ci a civilizației umane pe de-a-ntregul, care, credem noi momentan, este singurul responsabil de cunoașterea de sine și de ceea ce ne înconjoară.

Nu cred că sunt singurul care se simte impactat emoțional de ce se întâmplă în jur și-n mine, la starea societății pe toate palierele ei de magnitudine. Cred ca majoritatea ne simțim așa.

Oricât de diferiți am fi, cred ca suntem mai asemănători decât diferiți. Și de aceea am încredere, la fel de mult ca în mine, că ne vom exercita rolul și poziția pe care o avem in timp și spațiu de a face ceea ce simțim fiecare ca este drept, just, înspre echilibru, înspre pace, înspre incluziune și diversitate.

Cred că și acum este unul din acele momente importante să ne exprimăm părerea, atât prin vot cât și ne-vot, astfel încât să încercăm să ne cunoaștem pe noi înșine atât ca individ cât și ca societate, să știm unde stăm acum, să dam un pic din ceață la o parte și să vedem mai clar ceea ce simțim atât ca indivizi cât și ca societate.

In paradigma votului dualist de la prezidențiale, proteste care sa susțină altceva decât incluziunea totala a poporului sub aceeași pălărie, sunt nedezirabile bunului mers al orânduirii unor lucruri cat mai echilibrate, starea pe care natura o caută întotdeauna, prin orice mijloace (se prea poate ca noi sa fim într-un plin proces de acțiuni de reechilibrare naturala - vezi furtunile tot mai violente in locuri unde nu erau obișnuite).

 La alegerile prezidențiale de tip Turul 2 (cu doar 2 candidați) ne-am auzi doar vocile în ideologii dualiste.

 Alegerile parlamentare sunt mai importante în a clarifica diversitatea de opinii si trăiri. As vrea sa încurajez votul masiv la parlamentare și spre vot cât mai puțin influențat. Pur și simplu pui stampila cu cine consideri și rezonezi, în funcție de cât de mult îți pasă, în funcție de tot ceea ce noi considerăm că trebuie să considerăm. Așa vom știi că ne-am îndeplinit rolul în ansamblul de alte chestii mai haotice sau mai plănuite (planurile umane au limite grave în chiar a se împlini, în hazardul universului) de ați aduce rolul în a ne scoate unii pe ceilalți de sub această perdea de ceață despre noi si tot, care doar pare ca se îndesește pe zi ce trece, noi nefăcând nimic concret nici măcar în a da jos urdorile dimineților trezite și trăite în prea mult confort.

We are all brothers and sisters who fuck each other sometimes. Let's stick to the literal fucking, it's not that bad.

Va imbratisez,

I hug You,

я обнимаю тебя,

אני מחבקת אותך,

أنا أعانقك,

Un oricare altul