Mi-as dori si visez, ca un naiv al vremurilor ce sunt, la un act global pentru savarsirea educatiei in sincron cu traditiile si natura locala si cu scopul de a desavarsi potentialul uman, pe toate nivelurile, a fiecarui om si comunitati nascute pe aceasta planeta, in concordanta cu timpurile traite cu societatea globala. Astfel ne vom face fiecare rolul in aceasta viata, de a simti si a trai, a respira si a cunoaste pentru ca in cele din urma sa descoperim si sa imprimam noi informatii in bagajul nostru genetic si cultural, pentru viitor.

Inainte de a fi oameni cu toata definitia acestui termen, suntem vietuitoare ale locului in natura unde ne nastem. Ca si alte vietuitoare, ar trebui sa avem libertatea de a ne misca pe pajistea diversa a lumii SAU de a alege sa stam locului toata viata, fara ca acest lucru sa ne pericliteze viata mai mult decat dezastrele naturale.

Statul, ca si concept recunoscut la nivel global ca unic instrument de convorbire si decizii oficiale intre popoarele aceleiasi planete, precum si de organizare in interiorul granitei, a esuat in aceasta misiune.
Este timpul ca poporul de rand de pretutindeni sa ia greul in mainile proprii si sa duca povara readucerii caii lumii pe o traiectorie pozitiva. Si asta inseamna un singur lucru: reintoarcerea la noi insine si la cei din jurul nostru.

Acest lucru nu se va intampla in decursul generatiei noastre, cel mai probabil. Toti cei care traim acum, poate cu exceptia copiilor de pana in 12-16 ani, am dovedit ca suntem impotenti in a face o schimbare de o asemenea maretie de unii singuri. Dar trebuie sa realizam ca daca nu putem face noi asta, ne putem pregati copii, pentru ca ei sau copiii lor, sa fie acea populatie de oameni luminati care sa reuseasca sa aduca convietuirea globala intre popoare si natura la cele mai echilibrate cote.

Pentru asta trebuie sa pregatim un pact pe educatia globala. Acest pact va trebui semnat de fiecare tutore de copil in parte la nivel global, pentru a isi da acordul in infiintarea unei astfel de asociatii globale condusa descentralizat si pe baza voturilor si alte baze la care sa se gandeasca expertii in a fi echitabile. Parintii vor refuza instruirea in scoala a unei programe scolare neverificate si modificate de aceasta asociatie globala.
Scopul asociatiei globale este unul singur: asigurarea educatiei fiecarui copil in spiritul desavarsirii personale si interpersonale, potentarea speciei umane ca paznic, sau mai degraba ca observator constient, al acestui echilibru care este planeta noastra impreuna cu ADN-ul uman si al celorlalte specii.

Diversitatea culturala, diversitatea de etnii, rase, culori etc trebuie predicata, iar echitatea sociala sa fie o baza pentru care copiii copiilor nostri sa stie ca este singura pentru care trebuie sa lupti intr-un razboi sau revolutie.

Copiii vor avea parte de atentia comunitatii locale pentru a fi vazuti, ascultati, intelesi, integrati si ajutati sa-si descopere potentialul incepand cu nivel local si ridicandu-se natural pana unde se simt ei impliniti stiind ca aduc bine lumii in care traiesc. Avand parte de tot spectrul de emotii umane intr-un mod echilibrat, pregatiti pentru suisurile si coborasurile vietii, tragediilor si sarbatoarea momentului prezent.
Prezentarea copiiilor a adevarului cat mai bine documentat stiintific si agreat la nivel local, in conformitate cu izvorul cultural local si global.
Libertatea de exprimare pentru a te apara si pentru a apara pe alti oameni in minioritate sa fie promovata si sa fie in focusul educatiei timpurii si tarzii ale copiiilor.
Inspiratia din natura pentru toate conceptele vietii pe care ne bazam a fi universal valabile: in proximitatea nasterii naturale ar trebui (sau ar fi trebuit, inainte de interventiile noastre tot mai irecuperabile pe termen scurt) ca natura sa aiba sa-ti ofere tot ce iti doresti pentru a iti inflori nobletea interioara, care se afla in orice om.
Conceptul de stat nu-l putem schimba in timpul vietii noastre. Dar putem aduce aportul la crearea unei generatii care sa faca de prisos conceptul de stat, pentru ca oamenii generatiilor viitoare sa ajunga, prin educatie neinfluentata de un guvern temporar, fie el democratic sau nu, sa ajunga sa fie cat mai aproape de acea societate utopica la care cu totii aspiram sa ajungem.

Imi imaginez o societate care permite unui individ, atunci cand iese pe usa casei, care n-ar trebui prea des inchisa, sa se simta imbratisat de familia extinsa din proximitatea geografica, sau de proximitate a afinitatilor.
Crearea de mecanisme economice care sa fie un adevarat indice de prosperitate individual si de comunitate. Toate aceste lucruri inimaginabile si tabu ar trebui sa fie pe agenda publica a copiiilor nostri. Nu vom putea face asta decat prin implicare de orice fel. Suntem cu totii invaluiti de probleme de orice fel, suntem bombardati cu informatii de pe tot mapamondul care ne sfasie si ne intristeaza. Devenim din ce in ce mai defocalizati iar folosirea tehnologiei la varste fragede nu este deloc reglementata in majoritatea tarilor. Adultii sunt in deriva, au dureri musculare cauzate de tinerea telefonului in mana, suntem zombie in trafic. Nu mai interactionam unul cu altul cum obisnuiam sa facem, am oferit tehnologiei o putere si o influenta prea mare asupra propriei vieti sociale. Ne-am bagat in zona de confort atunci cand interactiunea sociala e facuta sa te scoata din zona de confort si sa te puna pe o traiectorie in care sa simti baza comunitatii locale, familiale, prieteniei etc.

Haideti sa ne focalizam pe educatie si sa nu ne mai plangem de mila ca vai in ce vremuri traim. Pentru a ne concentra pe educatie trebuie inainte sa reflectam inspre noi insine. Sa ne 'rezolvam' intai pe noi, sa ne punem noua intai masca de oxigen din avionul in deriva al societatii globale, ca mai apoi sa ajutam in stanga si in dreapta.

Zic la plural, noi, pentru ca vreau sa fac parte dintr-o comunitate care sa ma responsabilizeze si pe mine sa fac acelasi lucru ce zic aici. Momentan doar zic, si fac mai nimic. Observ cu ingrijorare, cum zic multi pe diverse dealuri si palate.

Din cauza ideii de nucleu familial configurat din doar o femeie, un barbat si copii, foarte multe generatii de oameni s-au bazat pe mame pentru a le fi calauza in mult prea multe domenii. Mamele de cele mai multe ori au facut sacrificiul suprem spre a putea oferi tot ce pot ele. Sunt un exemplu ce trebuie ascultat si urmat, fiind cele mai importante fiinte in conturarea societatii viitoare. Doar ca pana si institutia genetica a Mamei, care se afla in fiecare femeie, a fost cuprinsa de o frica psihotica, alimentata de toate informatiile bombardate in creierele noastre cu atatea si atatea pericole si variante de a muri.

Fiecare popor are invataminte pe anumite domenii ceva mai avansat decat altele, fiecare comunitate difera, iar conlucrarea intre comunitati este singura rezolvare echilibrata a problemelor speciei umane. Trebuie sa ignoram si sa lasam deoparte orice motivatie pe care o avem in a nu intra in dialog cu oamenii care ne trec in vreun fel sau altul campul vizual si al atentiei mentale. Suntem colegi de viata prezenta si nu avem niciun motiv sa nu lucram obositor de mult la ce ne uneste, astfel incat sa nu mai avem energie, la sfarsit de zi, sa ne mai gandim si la ce ne dezbina.

Religia e un alt concept sortit esecului cum este si statul. A avut la dispozitie mii de ani sa arate ca ea este solutia pentru a infrati pe toti cei care traim in prezent pe aceasta planeta. Ne uitam in jur in anul 2024, dupa 2024 de ani de influenta religioasa mono-zeu. Nu a facut decat sa aduca si mai multa si mai apriga dezbinare. Pentru ca oricand va exista dezbinare, dar important este si fanatismul, extremismul in a sustine o parere sau o cauza. Observam acum, din focusul nostru local, din Romania, cum Catolicismul s-a dezis de fanatism, iar Ortodoxismul il cam imbratiseaza inca, chiar daca din ce in ce mai voalat.

O dezbinare pentru care putem purta discutii si ajunge la concesii mutual acceptate de comunitatea globala sau doar cele direct impactate, este o dezbinare dezirabila. Religia si influenta ei in educatia copiilor a creat fanatici cu care nu mai poti avea neintelegeri de inteles, a creat o parte din societate sa fie acelasi tip de samanta ranceda in comunitatile locale, cum sunt si popoarele cu impulsuri imperialiste, precum URSS, Marea Britanie, Portugalia, Belgia, Spania, Germania, America, China etc. Chiar daca am scris inainte sa vad, mie asta mi se pare ca vrea sa evoce Un veac de singuratate (am vazut filmul nu am citit cartea, ca-i scrisa mult prea minutios si lalaita pentru un afectat de tehnologie ce sunt). Nu pot sa dau 2x la citit (decat pe Voxa, link aici 😄).

Acestea au inoculat unei comunitati locale straini adusi de la ei din tara special pentru a manipula si schimba cursul natural de evolutie al culturii locale (vezi Moldova, dar sunt sigur ca nu e singura, si nu doar Rusia a inoculat, ea e singura care a ramas atat de rudimentara incat inca o mai face pe fata).

Si, cum spuneam, si religia a facut la fel, a infiltrat fanatici in randul comunitatilor locale, astfel incat acestea sa fie suficient de dezbinate incat sa nu existe un teoretic 50%+1 vot pentru a crea un acord comunitar de nivel din ce in ce mai mare.

Politica este un concept care a fost creat special pentru a pazi cele dorite de un astfel de pact, de catre marii ganditori ai lumii de pe vremea cand Grecia era un izvor de filosofie. Insa a fost pervertita intr-atat de mult incat nu mai exista scapare in a o folosi tot pe ea, cu aceeasi definitie din prezent, ca si solutie conceptuala in a solutiona majoritatea problemelor individuale si de comunitate. Cel putin nu in cadrul legal prezent.
De aici si frica populatiei prezente, ca daca va rasturna status-qvo-ul actual, am intra in anarhie.
Eu nu cred intr-o astfel de frica. Mai ales daca acest lucru pleaca de la popoarele care nu mai au nimic de pierdut, sau de la popoare cum e Romania, in care suntem pe pragul colapsului din cauza sistemului societal romanesc. Exemple pozitive din tari de mana a treia, cu ajutorul tehnologiei vor putea reverbera peste tot in lume.

Marile corporatii de tehnologie au preluat internetul din mana celor multi si au centralizat o putere imensa. Ele incearca sa-si aroge un fel de rol mesianic in acelasi timp cu scopuri marsave, cum ar fi cresterea procentului profitului in fiecare nenorocit de an! Ceea ce contravine de cele mai multe ori cu interesele individului integrat in societate si a comunitatii sociale pana la nivel global: dreptul la intimitate si viata personala libera de urmarire fara scop precis.

In acest sens o solutie mai rapida decat asteptarea generatiilor viitoare, mai ales cu presiunile conflictelor globale care s-au asternut la usa noastra, ar fi sa se faca o amnistiere si o lustratie, iar TOTI oamenii politici implicati direct in act de conducere statal sau de partid, sa-si ia o pensie normala si alte beneficii, ca un ultim sacrificiu comunitar din partea tuturor romanilor.
Puterea poporului sta in numar, nu in gradul de violenta.
Daca mai multi oameni si-ar exprima indignarile, luarile de pozitie, parerile si si-ar lua rolul de aparatori morali ai macar unui tip de comunitate, nu ar fi necesara violenta pentru ca lucruri bune sa se intample in toate statele unde populatia este intr-un fel sau altul manipulata si indoctrinata in interesele guvernului temporar prezent.

Insa generatia noastra a fost victima perfecta a influentelor negative ale tehnologiei. Suntem complet paralizati, iar putinele semne de oameni cu putere de a schimba ceva, nu sunt promovate de catre platformele gigant care au monopol asupra puterii internetului. Suntem anesteziati in a mai actiona intr-un fel sau altul prin simpla bombardare cu informatii pe toate platformele, cu stiri din colturi indepartate, cu razboaie, conflicte, moarte, dezastre naturale tot mai dese etc. Suntem manipulati si impartiti in categorii de catre algoritmi avansati cu scopuri desincronizate cu dezvoltarea libertatii individuale si de grup. Suntem victime crescute intr-un mediu placut. Am fost fierti la foc mic de cand ne-am nascut.

Credem ca exista niste oameni care au toate informatiile si trag toate sforile. Dar, cel mai probabil, nu este asa, societatea globala este un organism viu, precum o padure dar cu hiba ca e mult mai susceptibil conflictelor generalizate. Probabil exista lupte individuale si intre copaci (pentru resursele de sub pamant si pentru luminis si poate si altceva, sa vorbeasca un botanist), dar, neputand sa se miste, conflictul intre 2-3 copaci nu se transmite la toata padurea.

In cazul speciei umane informartia circula peste tot si pe foarte multe dimensiuni. Gatuind fluxul informational intre componentele speciei umane printr-un sistem de tevi global care poate fi manipulat de interese individuale sau de grup, facem ca specia umana sa ajunga intr-un moment in care se poate sufoca, se poate face implozie informationala pentru ca nu mai suntem in stare sa impartim informatiile ce ne bantuie creierele individuale. Informatia diseminata catre cine are auz sau alte simturi, este informatie intiparita in ADN. Societatea globala, aceasta forma de consiinta ultima, cunoscuta noua, a reflexiei universului inspre el insusi, este o entitate care se mentine pe baza informationala in principal.

Nu corporatiile tehnologice sunt raspunsul la un internet liber si infloritor. Raspunsul trebuie sa vina din comunitatile open-source, care sper sa se inchege si, in acelasi timp, sa se mareasca din ce in ce mai mult.

Toti indivizii care au promis ca ei pot face fata unui asemena challenge, de a construi tevi nemanipulabile, reprezentati prin politicieni sau mai grav, in era tehnologiei informatiei, corporatii tehnologice conduse de un grup restrans de oameni, cu interese exclusiv financiare (asta este scopul enuntat fara fatis a oricarei societati comerciale), au esuat si vor esua.

Responsabilitatea care vine odata cu tehnologia informatiei este atat de mare si de grea, incat numai impreuna ii putem face fata.

Toti suntem Mesia dar niciunul din noi nu e Mesia. Doar impreuna suntem Mesia propiei noastre specii atat de importante in reflectarea de sine a universului, cel putin in acest colt laptos al acestuia.

Separati suntem razboi.

Toată viața mea m-am străduit, nu neapărat rațional, să merg pe muchiile dureroase ale funiilor ce stau de-a lungul mijlocului prăpăstiilor dintre ideologiile dualiste, atunci când le-am întâmpinat in diverse domenii din viața mea.

Asta pentru că, cred eu, am o sete de cunoaștere a cât mai multor variante de gândire și de viziuni asupra lumii. Nu mi-a plăcut niciodată să fiu catalogat în vreun fel sau altul, pentru că mie mereu mi-a plăcut să stau pe sârmele alea, indiferent de domeniu și chiar daca de multe ori a durut și încă doare.

Și asta pentru că, recunosc, am o doza de auto-masochism, care cred eu că își are rădăcinile în setea de cunoaștere, și nu în vreo boală mintală sau de altfel.

Această sete de cunoaștere mi-a afectat și dorința mea umană de incluziune, atât oferită cât și așteptată. Și astfel, chiar dacă ofer incluziune oricărui om care-mi trece prin viață, în limitele proprii pe care mă străduiesc să le depășesc prin dialog focusat pe ascultare activă și înțelegere, nu sunt inclus in niciun grup bine definit mai departe decât cel familial și cel al contextului de viață (scoală, liceu, facultate, muncă, ceva activități extra-curriculare sau de hobby). Și asta pentru că, cred eu, poziția mea pe funiile din mijlocul prăpăstiilor dintre ideologiile dualiste face să fiu indefinibil, și asta este în același timp și un blestem și o binecuvântare.

Tot in același timp, de-a lungul vieții mi-am dat seama ca nu sunt cu nimic mai special decât majoritatea și, tocmai de aceea, cred cu tărie că în capul TUTUROR OAMENILOR se petrec, în majoritate, aceleași procese de gândire ca și în capul meu.

Cred că toți suntem pe acea funie și cred că toți avem această luptă lăuntrică de a vedea adevărul din orice. Suntem conștienți cu toții că suntem departe de adevăr, cu toate că mulți îl proclamăm ca l-am deține în totalitate sau cel puțin o bucată mai mare ca a lu altu’, probabil dintr-o fudulie dezvoltata prin cine știe ce trauma sau trăire de viață cu repercusiuni necunoscute. Dar cred că toți tindem spre el, fiecare la diferite nivele, pentru că până la urmă, suntem ochii universului și trebuie să ne dorim să ne vedem din cât mai multe perspective.

Adică ce am spus mai sus despre mine eu mă aștept sa se întâmple in capul tuturor. Poate unora pot părea naiv, dar sper ca doar la prima vedere.

Orice emiți in lumea asta, pentru ca lumea sa te înțeleagă mai ușor, pentru ca nu mai e timp de aprofundare, va fi categorisit într-un fel sau altul. O dată categorisită o persoană sau un grup de persoane, comunicarea deschisă devine din ce in ce mai compartimentata și fragmentată, ducând la divergențe minore care, ignorate și nerezolvate, se propagă ca magnitudine pe toată scala societății, și astfel fără să ne dăm seama (pentru că se poate întâmpla ca acțiunile sau nonacțiunile noastre să aibă repercusiuni vizibile de abia după ce noi nu vom mai fi p-aici să le observăm direct) ajungem la conflicte mondiale.

Dar de ce nu mai e timp de aprofundare?

Eu cred ca tehnologia inclusă fără temere, cercetări si studii amănunțite, de la o vârstă fragedă a unei vietăți umane are o ingerință semnificativă asupra cursului vieții indivizilor de noi.

Știind asta, pe propria piele, făcând parte din prima generație afectată de o astfel de ingerință invazivă a tehnologiei in dezvoltarea noastră umană, mă întreb oare daca nu ar trebui să vorbim mai mult despre asta, și să lăsăm naibii disputa și încadrările reciproce în categorii și subcategorii de ideologii dualiste.

Ca oameni, ființe vii si cu o conștiință (care e un concept despre care nu știm daca alte ființe de pe pământ au căzut de acord cu noi sau nu), consider ca ar face bine mai mult să urmărim să înțelegem cu adevărat ce înseamnă o dezvoltare umană ideală și ce consecințe pozitive, neutre și negative ar putea avea ea ca impact sustenabil pe această planetă pentru cat mai mult timp, și să ne concentrăm mai puțin pe conflicte și pe susținerea unor stiluri sau gândiri de viață sau altora.

Avem această responsabilitate ca si reprezentanți ai unei specii, ai unei civilizații de fapt (dacă continuăm să ne autodistrugem putem fi aceeași specie dar să ne mutilăm într-atât încât să ajungem la un nivel de conștiință mai jos decât o alta specie), din ce știm până acum și până la distanța și profunzimea în care am putut noi măsura și evalua până acum, este singura care are conștiința propriei existențe cat și a vastității universului și chiar a propriilor limitări, într-o anumită limită de care nu știm cât suntem conștienți nici de asta. Greu de urmărit ce zic, dar se poate.

Pare că nu ne mai pasă deloc de această responsabilitate. De responsabilitatea care ne vine să avem grijă de natura și de Mama Pământ din care ne tragem și ne trăim suflarea, să o cunoaștem și să trăim cât mai mult si să ne aprofundăm în studiu și pace despre orice există și este observabil, să lăsăm știința să-și urmeze un curs cu un ritm echilibrat, astfel încât noi să reușim să stăm pe această Planetă cât mai mult timp, ca și specie, și să evoluăm, pentru a avea fiecare cât mai mult timp să se bucure de tot ce ne este dat să trăim, să ne exprimăm ființa prin iubire și compasiune, într-un ritm ceva mai echilibrat ca și până acum, să ne dăm timp pe această planetă să devenim complet conștienți de ceea ce suntem și rolul nostru pe acest univers.

Trebuie să ne împăcăm cu gândul că nu vom ajunge acolo pe timpul vieții noastre, ci noi suntem doar o simplă rotiță dintr-un mecanism inimaginabil de complex, probabil, de către mintea umană în stadiul prezent de dezvoltare. Viața noastră nu trebuie să aibe un final cu tâlc sau ceva anume la sfârșit. Trebuie doar să ne bucurăm de suflul vieții primite și să facem, ceea ce considerăm fiecare din noi că este responsabilitatea noastră limitată la aportul binelui în lume, a bunei comuniuni și a dezvoltării în armonie cu natura, cu noi înșine și între noi toți.

Consider cu tărie, și aici poate nu sunt chiar pe funie, că rolul nostru pe acest univers nu se poate defini la nivel de individ, ci doar la nivel de comunitate, de la cea mai non-inclusiva (familia) pana la cea mai inclusiva (ideea de VIAȚĂ, de evoluție, de diversitate)

Am putea sa cădem de acord că încă nu ne știm, în unanimitate, locul nostru în univers? Și pentru a avea timp să ne dăm seama, nu ar fi bine să fim responsabili pe această axa a timpului atemporal? Această axă este un pic peste puterea noastră de discernere de zi cu zi, cu toate că este în același timp undeva întrețesută în ADN-ul nostru, și tocmai de aceea o putem și influența indirect, prin Butterfly efect dus la extrem, pe toate dimensiunile. Cam ăsta este scopul Istoriei ca și ramură știintifică: responsabilizarea omului pe ”axa atemporala”.

Eu unul vad ADN-ul și tot ceea ce studiază genetica, o modalitate a speciei noastre de a ne îmbogăți cu informație, cunoaștere, chiar dacă nu avem acces la aceasta axă a atemporalității. Dar dacă nu este modalitatea speciei noastre, ci este modalitatea universului de a continua descoperirea de sine pe toate axele și dimensiunile existente și neexistente? Eu cred că cel mai probabil așa este și ar trebui să te cutremure dimensiunea responsabilităților ce implică asta, dar simplul fapt că doar cred și că nu există studii pe această temă, sau nu sunt suficient de prezente în mentalul social global, mă face să îmi întăresc ideea expusă ca întrebare de mai devreme: nu suntem suficient de evoluați să înțelegem tot ce avem noi de înțeles despre noi înșine și despre tot ceea ce ne înconjoară, indiferent de distanță sau alte dimensiuni.

Cel mai mare concept născut din vidul de cunoaștere prezentat mai sus, este conceptul de Divinitate. Divinitatea este răspunsul nostru uman la Moarte, este răspunsul cu care omul își găsește o oarecare liniște sufletească în tumultul vieții, plin de haos și incertitudine. De aceea este și un instrument perfect prin care se poate acapara puterea. E instrumentul care a influențat cel mai mult istoria omenirii în ultimele mii de ani sau mai mult, cam de când omul a reușit ca, prin deplasarea cu o viteza mai mare decât poate un om normal să o mențină mergând normal într-o zi sau o viață, să intre în interacțiune cu comunități și părți ale globului pentru care mintea lui încă nu era suficient de dezvoltată să le întâlnească, să le înțeleagă și să asimileze treptat noile realități de comuniune cu oameni mult mai diferiți decât cei din locul natal. Noi oamenii avem tendința ca ce nu înțelegem să rupem, să desfacem, să dezmembrăm astfel încât să ne dăm seama cum funcționează. Așa cum multe specii au dispărut de pe urma acțiunilor noastre, așa și multe comunități și mult aur cultural s-au distrus prin cunoașterea empirică la care am apelat de cele mai multe ori, în care trebuie să distrugi ceea ce studiezi ca să înțelegi. Aia e, aici suntem ca și nivel de cunoaștere și pricepere. Pe scara atemporală a universului suntem probabil ca un copil de 3-4 ani dar avem pretenții de adolescenți care se cred adulți.

Al doilea cel mai mare instrument care se naște în timp ce vorbim, în decursul generației noastre, este puterea tehnologiei informației și diversitatea de domenii în care influența i se poate aplica. Pare că trăim într-un moment de inflexiune generală, de schimbare de instrumente de influenta și impact, în diverse domenii.

Oamenii care vor sa acapareze puterea orînduirii societații pentru beneficii discreționare sunt mulți, dar în niciun caz nu reprezintă majoritatea. Cred că vorbim de un procent la nivel de cifră. Puterea noastră, a celor mulți, este tocmai în numărul mare în care ne putem unii pentru un crez și scop comun.

Orice declarație care aduce și mai multă dezbinare prin categorisirea colegilor de viață prezentă, în momente care se desfășoară într-un context al dualității dezbinătorii, nu ajută decât actorii acelui procent mic din noi.

Hai să ne ajutăm de fapt prin a ne exprima ceea ce ne unește, nu ceea ce ne dezbină.

Probabil ca și rol pe acest pământ suntem aici ca specie să împingem limita cunoașterii tuturor chestiilor temporale, inclusiv pe noi înșine, și accederea către cunoștințe și mai vaste.

Dar din această caracteristică umană de a se întâmpla totul într-un mod cât mai rapid, în timpul vieții noastre, care probabil vine de la frica de a trai mai puțin decât ai fi putut, sau poate din frica efectivă de a privi moartea ca pe ceva sigur și nu ceva puțin probabil prea curând, din toate astea si nu numai, mă gândesc că ne-am dezvoltat o rațiune în care gândim în termeni de lentoare, de echilibru, de stat și cântărit înainte de a acționa. Rațiunea trebuie să conlucreze și să cunoască dimensiunile creierului, să știe când și ce să asculte de la fiecare parte din creier și să acționeze în cele mai bune feluri spre propășirea nu vreunui popor, ci a civilizației umane pe de-a-ntregul, care, credem noi momentan, este singurul responsabil de cunoașterea de sine și de ceea ce ne înconjoară, pe lângă o Divinitate care e pe undeva dar peste tot.

Nu cred că sunt singurul care se simte impactat emoțional de ce se întâmplă în jur și-n mine, la starea societății pe toate palierele ei de magnitudine. Cred ca majoritatea ne simțim așa.

Oricât de diferiți am fi, cred ca suntem mai asemănători decât diferiți. Și de aceea am încredere, la fel de mult ca în mine, că ne vom exercita rolul și poziția pe care o avem in timp și spațiu de a face ceea ce simțim fiecare ca este drept, just, înspre echilibru, înspre pace, înspre incluziune și diversitate.

 Cred că și acum este unul din acele momente importante să ne exprimăm părerea, atât prin vot cât și ne-vot, astfel încât să încercăm să ne cunoaștem pe noi înșine atât ca individ cât și ca societate, să știm unde stăm acum, să dam un pic din ceață la o parte și să vedem mai clar ceea ce simțim atât ca indivizi cât și ca societate.

I-am luat un monociclu electric copilului si doresc sa imi astern gandurile despre ce sa ii transmit ca sa invete mai repede.

1. Afla-ti piciorul dominant. Nu e neaparat cel cu care dai bine in minge. Eu dau cu dreptul dar piciorul cu care ma simt sigur pe monociclu este stangul. Vezi cu care simti ca poti sa aplici un mai mare control al monociclului sau mai simplu pune pe cineva sa te impinga de la spate neasteptat.
2. Decat sa faci distante lungi cu cineva de care sa te tii, mai bine ai incredere in tehnologie si in abilitatile tale de patinat, biciclit etc si incearca sa ai sprijin prima oara doar sa te montezi pe roata. Apoi incearca sa mergi cat de mult poti fara sa fii tinut, poate de la un stalp la altul, chiar daca pica roata. Problema la invatatul tinut de cineva este ca te inveti mai mult sa iti tii echilibrul din maini si nu din picioare. In loc sa lasi muschii picioarelor si labelor sa isi construiasca „memoria musculara” mainile tale preiau aceasta functie si nu vei reusi sa inveti prea repede mergand mereu tinandu-te de cineva. Iar atunci cand vei avea kilometri mai multi tot o sa se observe cum se misca mainile pentru a face micro-echilibrari. Trebuie sa te inveti sa faci echilibru printr-un tot unitar al corpului, incepand cu picioarele care sunt cele mai flexibile si care pot sa preia cea mai mare parte din responsabilitatea mentinerii echilibrului, apoi soldurile, trunchiul, mainile si chiar si capul. Dupa cum observi, mainile sunt ultimele daca nu punem la socoteala importanta minimala a capului in echilibru. Deci mainile nu trebuie sa participe activ la micro-miscarile de echilibrare a mersului pe roata in mod normal. Ele trebuie sa intervina atunci cand pentru mentinerea echilibrului e necesar o orchestrare a intregului corp. Exemplu in video-ul asta unde m-a surprins metalul ud al unui canar:
3. Cand incerci sa mergi distante singur cu ea prima oara, nu ezita sa faci zig zaguri din picior ca sa te tii pe ea inca un pic, Zig-zagurile la care ma refer aici sunt cele care se fac din șold și implică mișcare destul de brusca a lui inspre stanga si dreapta, aproape sa simti ca tarșâi lateral roata în direcția unde vrei să o îndrepți.

Un eseu de-ale mele din 2007. Tot textul de mai jos este nealterat ci in starea lui copy-paste din word-ul salvat in dropbox.

Kadhanoun Somar, grupa , anul I

Eseu

Libertate, sex si… droguri

Am vrut de fapt sa scriu un eseu despre libertate, dar nestiind cum sa incep, am decis sa adaug ceva mai atragator in titlu, pentru a avea mai multi cititori, sperand sa-mi vina si o idee pentru o introducere pe parcurs. Acum, ca am adaugat aceste doua cuvinte in titlu - "sex, droguri" - ma simt cumva constrans sa scriu si despre ele. Asa ca, desi voi avea probabil mai mult succes, pentru ca oamenii vor citi acest eseu crezand ca e despre sex si droguri si nu e doar o parere personala si plicticoasa despre libertate, pe de alta parte simt ca mi-am pierdut libertatea de a scrie despre orice, pentru ca trebuie sa ma gandesc la ceva care sa aiba sens si macar putina legatura cu titlul. Dar asta e un lucru bun!

Aceasta introducere de mai sus a fost o incercare de a da un exemplu de: "ce se intampla in general atunci cand trebuie sa luam o decizie?". Inainte sa alegem ceva, presupunand ca avem mai multe optiuni la indemana, ne simtim liberi si avem senzatia ca: "n-am hotarat inca ce fac, dar am libertatea de a face ce vreau, nimic nu ma constrange, pot sa aleg dintre atatea variante! ". Dar nu e ca si cand am putea sa stam si sa contemplam minunata lume de variante la infinit, pentru ca am fi complet inactivi (n-a fost luata nici o decizie, nici o actiune infaptuita) si ar deveni oarecum frustrant. Asa ca, la un moment dat, incepem sa alegem, si de fiecare data ne gandim la costuri si beneficii si alegem ce ni se pare ca ne aduce cele mai multe beneficii. Si suntem multumiti daca vedem ca am facut “alegerea corecta”. Din pacate, adesea pierdem din vedere ca, odata ce am luat o decizie (buna sau rea), am pierdut libertatea de a putea alege, din moment ce nu mai avem optiunile la dispozitie. Oamenii in general isi aduc aminte de acest lucru doar cand nu au luat "decizia corecta" si atunci incep sa discute despre „alegeri libere”. Dar, nu exista libertate absoluta cand e vorba de o alegere, odata luata o decizie, ea implica renuntarea la alternative, deci implicit renuntarea la o libertate. Cred ca oamenii ar trebui sa vorbeasca mai degraba de „alegeri bune”, decat de „alegeri libere”.

O sa incerc sa dau cateva exemple. Sa zicem ca un baiat si o fata se indragostesc. Una din cele mai frumoase expresii ale sentimentelor lor e... sexul, care de obicei e minunat cand esti indragostit. Dar, dupa un timp, sa zicem un an (conform studiilor stiintifice), pasiunea dispare si brusc cei doi pot „realiza” ca au facut sex doar unul cu celalalt un an intreg, prin urmare si-au pierdut libertatea sexuala. Pot simti ca relatia dintre ei e plina de fapt de constrangeri si restrictii, prin urmare nu mai sunt fericiti, ba chiar sunt plictisiti. La inceput, totul era frumos, parea normal sa se faca anumite alegeri, sa se faca anumite compromisuri de dragul celuilalt. Dar, ulterior, cand faptul ca „l-au ales” pe celalalt nu mai pare sa fie „alegerea buna”, oamenii incep sa regrete pasul facut si isi doresc mai multa libertate. Presupun ca asa a inceput ideea miscarii hipiote despre "dragostea libera" ("free love"). Oamenii si-ar dori sa aiba si "dragoste" si "libertate". Dar asta nu pare sa fie posibil. Cand esti indragostit, nu mai esti liber pentru ca asta implica cel putin mult timp petrecut gandindu-te la celalalt, si acest lucru iti distrage atentia de la multe altele; sa fii indragostit inseamna sa-l faci pe celalalt centrul universului tau...si universul tau sa se invarta in jurul acestui centru o vreme. Prin urmare, toate celelalte posibile variante de miscare ale universului tau dispar pentru o vreme. Dar acesta nu e un lucru neaparat rau, trebuie doar sa faci "alegerea corecta".

"Sa nu fii liber" si "sa nu te simti liber" sunt doua lucruri total diferite. Sa zicem ca o prostituata are un client pe care il simpatizeaza. Cand face sex cu el e , de fapt, la fel de libera ca si cand ar face asta cu oricare din ceilalti clienti, doar ca "se simte mai libera" pentru ca are altfel de sentimente pentru respectivul. Care ar fi solutia, ce-ar trebui sa facem pentru a "alege bine" de cele mai multe ori si pentru a ne "simti mai liberi"?

Cred ca cea mai buna solutie ar fi, si va suna ca un cliseu, sa intelegem si sa acceptam ca lumea, asa cum o vedem noi, nu e singura reala, ca exista si alte lumi ale altor persoana care sunt cel putin la fel de reale, fiecare persoana are propriul ei univers. Toti credem ca lumea este asa cum o vedem noi, pentru ca luam drept universal punctul nostru de vedere subiectiv asupra ei. Dar odata ce am acceptat ca exista mai multe lumi decat ceea ce ne reprezentam noi, ca exista si reprezentarile celorlalti, cea mai buna varianta e sa incercam sa le intelegem si sa ne bucuram de diversitatea lor, in loc sa incercam sa ne impunem punctul de vedere asupra lumii. Daca esti constient ca de fiecare data cand alegi ceva pierzi ceva, adica libertate, si incerci sa faci alegerile cele mai bune, stiind la ce esti dispus sa renunti in termeni de libertate, fericire, si cam ce vrei sa castigi, atunci probabil te vei adapta mai bine la lumea inconjuratoare. Si ca sa nu transform acest eseu intr-o versiune mult mai slaba a poemului "Daca"(„If”) al lui Rudyard Kipling, ar trebui sa incerc sa scriu si ceva despre droguri.

Se spune ca majoritatea drogurilor altereaza perceptia "normala" a lumii, creaza "universuri artificiale". De ce artificiale? Probabil pentru ca oamenii nu pot intra in acele stari singuri si au nevoie de substantele chimice respective. Aceasta "nevoie" e considerata a fi partea inspaimantatoare a drogurilor. Daca o pastila ma face fericit, atunci e ok sa o iau si sa fiu fericit. Dar odata ce incepe sa imi placa prea mult si devine o "nevoie" si lumea inconjuratoare nu ma mai multumeste, poate ca nici nu mai pot fi fericit fara aceste lucruri ‚artificiale”, atunci e rau, inseamna ca sunt dependent. Deci nu mai sunt liber si nici nu ma mai simt liber. Sa incep sa ma plang, sa fac campanii anti-drog pentru a convinge oamenii sa nu faca aceeasi "greseala" ca mine? Da, desigur, daca presupun ca alegerea nu a fost facuta de mine, ci ca a fost vorba de ceva mai puternic decat vointa mea, numit "Drog", care m-a impins sa fac aceste alegeri si daca presupun, evident, ca toti oamenii sunt la fel ca mine. Dar atat timp cat imi asum responsabilitatea pentru alegerile mele si atata vreme cat sunt constient ca oamenii sunt diferiti, nu voi condamna nici promiscuitatea sexuala, nici consumul de droguri. Voi respecta dreptul celorlalti de a decide pentru ei insisi, incercand sa iau decizii la randul meu astfel incat sa-mi pastrez o sfera personala de libertate, care sa nu fie dependenta de circumstante exterioare.

Dar cum putem sa nu depindem de circumstante exterioare atata vreme cat totul depinde de lumea externa? Cea mai buna varianta, in opinia mea, ar fi sa acceptam acel fel si grad de dependenta (sau lipsa de libertate) ce ni se potriveste cel mai bine si ne permite, in acelasi timp, sa fim cat se poate de liberi.

In urma acestor constatari care produc constant socuri in zoso, scriu si eu un articol de raspuns....

Va indignati ca si cum aceasta instituite a "permisului' ar fi una sacra in romania. Care e diferenta intre el si cei cu permis luat pe spaga? Cred ca doar prudenta cu care conduce un om fara permis fata de unul luat pe spaga. Daca aveti pretentia sa va indignati, va rog sa puneti osu la treaba si sa va asigurati ca din resursele voastre de timp si interes limitate, v-ati facut treaba in a pune osul la treaba spre rezolvarea problemei permisului.

In cazul de fata e prostie all-in, pe toate palierele, dar tot cred ca a condus mult mai prudent in medie decat unul cu permis obtinut ilegal.

Eu sincer nu cred ca sunt asa multi, dintre cei care circula fara permis, cum e asta. In niciun caz 100% din cei 10% estimati de voi.

Tipologiile de oameni se rasfrang pana la cel mai amanuntit nivel, inclusiv in grupul celor care conduc fara permis un autovehicul pe drumurile publice.

Ce putem face noi, ca cetateni normali si care isi traiesc viata in primul rand dupa bun simt si respect fata de cei de langa noi, fata de noi insine si fata de generatiile ce vor veni dupa noi, in acest caz si in orice alt caz social care ne impacteaza?

Nu cred ca vaicareala in comentarii este un lucru suficient pe care il facem, cu toate ca e clar ca nu strica, avand in vedere ca astfel, noi cei care nu prea comentam, ne putem face idee despre nivelul maxim de maturizare pe care il avem in cadrul societatii.

Cred ca noi, cei cu varste cuprinse intre 30 (chiar mai devreme daca esti precoce in maturizare) si 52 de ani (chiar si mai mult daca esti mai batran dar ai crescut in ideologia generatiei de dupa cea la care te incadrezi tu), ar trebui sa facem mai mult pentru societate si comunitatile in care traim sau ne incadram. Suntem in deplinatatea maturizarii si puterii de a observa cat mai obiectiv unde am fost si unde am ajuns.

Avem suficiente informatii despre trecut incat sa trasam grafice despre evolutia umanitatii, tarii, familiei in ultimii 30 de ani, iar ajutati de istoria scrisa si evocata din mai multe surse, avem acces spre analiza si constatare la sute de ani de decizii si non-decizii pe care societatea normala trecuta le-a luat sau nu le-a luat, si cum au influentat nepasarea, indolenta, frica generatiilor trecute, prezentul pe care il traim astazi. Noi cum dorim sa ne analizeze, actiunile si non-actiunile noastre de acum, generatiile noi?

Comunitatea incepe de la tu cu tine insuti, la omu/oamenii cu care ai ales sa-ti traiesti viata de familie si prietenie, vecinii de pe palier, vecinii din bloc, vecinii din strada, vecinii din cartier, colegii de munca, 'colegii' din trafic, s.a.m.d. pana la regiune, tara, vecinii tarii, continent, mapamond.

Observam ca omul a ajuns omul de azi prin formarea de comunitati si cooperarea (cat mai) la unison in scopuri comune. Noi, ca bastion al sagetii civilizatiei umane PREZENTE pe pamant in acest moment in timp si spatiu si ca privilegiati observatori ai traiectoriei sagetii vietii umane pe pamant, ce plm facem, pentru noi si restul de langa noi la care tinem si in care ne oglindim, astfel incat sa murim impacati ca am dat tot ce am putut spre a indrepta sageata spre un inalt vazduh albastru, in loc de gaura neagra tare ca un zid spre care simtim multi ca ne indreptam?

Cum ma pot prezenta eu in fata copilului cu astfel de stare de fapt din lumea intreaga? Eu marturisindu-i copilului in timp ce-l conduc cu masina exclusiv pe el la o activitate pe undeva: Iote copile in ce te-am bagat! Stai linistit ca eu am facut tot ce am putut sa fie mai bine de atat, dar in afara de a nu arunca pe jos nici atunci cand nu sunt vazut si a comenta la articole si pe forumuri, n-am mai stiut ce sa fac si te-am facut pe tine, poate te descurci tu mai bine. Bafta!

Ca răspuns la De ce unele țări preferă autoritatea, iar altele nu o vor deloc - nwradu blog
În sfârșit măi Radu... :)
După atâtea articole plăcuto-lejero-stupizele și atâta tehnologie vii cu ceva ce merită citit, analizat, gândit și, poate, comentat.
Întrebarea mea este... și ce facem noi pentru a ne face țara să ajungă unde ne dorim? ce și cum putem face?
Eu nu văd nicio altă variantă legală decât implicarea cât mai mult în societatea civilă și  în politică a cât mai multor oameni cărora le pasă de societatea în care trăiesc și realitatea de mâine în care vor trăi copiii noștri.
Suntem de aproape aceeași generație, 30~47 de ani, suntem practic în floarea vârstei și în deplinătatea facultăților și experiențelor necesare unui om să se dumirească cât de cât despre propria viață, fără încă să avem și ura/frica față de schimbare pe care o au bătrânii.
Cu ce vom ajuta noi, care e aportul nostru pozitiv la crearea lumii în care ne dorim să trăiască copiii noștri? Suntem generația care a trecut prin două ere așa apropiate ca timp dar atât de îndepărtate, cea de dinaintea proliferării tehnologiei în domeniul microchip-urilor și vastele ei aplicații, și cea de după.... Adică începutul erei tehnologiei. Avem o experiență atât în natură cât și în tehnologie. Suntem un fel de v1-v2 de hibrid nou creat. Avem radacina în natură și mintea în tehnologie. Avem responsabilitatea să ne păstrăm rădăcinile naturale cât mai puternice, pentru ca tehnologia are acest „dar”, de a te face să te simți și mai mult în afara naturii decât ești de fapt.

Ce vreau să zic este că sistemul de educație este cel care ne influențează cel mai mult viitorul copiiilor noștri. Și nu, nu ne putem apăra copiii noștri de această influență ducându-i la școli private, de renume etc.

Toți oamenii politici care s-au perindat la putere în ultimii 32 de ani nu mai au ce căuta în statul de drept pe care mi-l doresc doar din această simplă perspectivă: educația este la pământ și nu face față provocărilor tehnologiei și consecințelor ei în creșterea unui copil. Găsim vreun motiv mai bun pentru a începe să ne mișcăm curu pentru comunitatea asta mare de oameni denumită România și implicit pentru noi?

Eu unul cred că dacă nu începem să acționăm concret înspre apărarea, de exemplu, a articolului 1 din Constituție, prin crearea unei societăți civile puternice și implicate, prin crearea de partide care nu sunt în antagonie ci pot conviețui foarte bine într-o coaliție care are un unic interes, acela de a desăvârși, prin munca guvernului și tot aparatului de stat, alineatul 3 din art 1 din Constituție, atunci mi-e frică să mă gândesc la viitor. Îl resping, probabil voi trăi în bula mea, nebun pe străzi.

De obicei liderii se observă în comunități de la cea mai mică la cea mai mare. Haideți să îi  împingem pe potentiații lideri din comunitățile noastre, să-i sprijinim vocal și faptic. Dacă se întâmplă să fiți voi aceia atunci cereți ajutorul etc. Haideți să fim un pic mai răspicați și mai implicați în a ne arăta ideile moderate pe care le susținem atunci când vine vorba de comunitatea în care trăim: de la familie, palier, bloc, strada, sat, cartier pana la comunități bazate pe interese, pe etnii etc.

Art. 1
(...)
(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

Presupun că sunt mai multe care merită aduse în discuție, nu am citit decât primul articol ca să-mi dau și eu cu părerea aici, să mă leg de ceva legal :) dar o s-o citesc pe toată cât de curând, ca și voi de altfel, că-i gratis pe net :)

Cum ar suna o revizuire a Constituției la inițiativă cetățenească cu eventual sprijin politic de la cine îl oferă? Apoi presiune socială în care să ne implicăm, să ne arătăm prezenți pentru adoptarea celor votate la referendum, nu trebuie să facem altceva, puterea poporului este cea mai mare dintre cele sociale dar și cea mai blândă dintre toate, ca spiderman așa. Doar așa am putea să le arătăm că sunt mulți cei care nu mai suportă sistemul actual de mers al lucrurilor în România și nu numai.

Să le arătăm și lor. Că noi știm deja că suntem foarte mulți!

V

Mă simt ca Dorel cu dușul bucal atunci când explic cuiva care întreabă avantajele și dezavantajele unui monociclu electric.

Dușul bucal este unul din multele exemple în care tehnologia ne-a ajutat să  rezolvăm probleme avute din trecut dar și să suportam mai ușor viața foarte schimbată a unui om modern față de a unui om de acum 1000, 500, 100, 50, 30, 20, 10, 5, 4, 3, 2, 1 ani.

Însă această tehnologie benefică prezentată unui public nepregatit dar și de către un om nepregatit a fost respinsă fără drept de apel. Saionara Tenerife!

Ăsta sunt și eu acum cu monociclul electric, un om încă nepregatit care spune niște lucruri unui public încă nepregătit. Dar pregătirea trebuie să înceapă de undeva. Începe din a-mi acumula suficientă experiență de viață cât și de dat cu roata astfel încât să elimin o necunoscută din ecuație și să stiu să-mi aleg publicul.

Cum aleg publicul momentan? Când sunt față în față încep să răspund la întrebarea adresată și analizez viteza cu care nivelul de atenție și interes scade și aprofundez sau nu situația. Scriind mai departe cum pot io aici, cine renunță renunță, cine nu, ăla e publicul.

Mersul fără mâini - ăl mai natural dintre mersuri

Întotdeauna m-a fascinat deplasarea cu un vehicul fără mâini. Pe bicicletă am fost fluent încă de la BMX-ul mov de pe la 7-8-9 ani, cred că pe ăla (nu) mi-am facut mâna...

Atunci când schimbarea direcției vine din tot corpul, ca într-o simfonie de mușchi, parcă acea schimbare de direcție nu a fost o comandă dată prin intermediul membrelor exterioare ci o comandă dată prin gândire direct vehiculului. Asta pentru că la bicicletă, ca să iei curbe fără mâini, trebuie să te ajuți de tot corpul. Atunci când corpul lucrează în simfonie să te țină în echilibru, conexiunile nervilor care mențin echilibru par a fi de ultimă generație, față de viteza unor comenzi date prioritar prin intermediul membrelor inferioare și superioare. Desigur se poate ajunge la o viteza decentă și în al doilea caz, prin exercițiu nu mai ești conștient de fiecare dată când tragi de ambreiaj la o motocicletă, dar mâinile și picioarele sunt tot ocupate.

Nu te poți scărpina la fund în timp ce accelerezi pe o motocicletă, însă poți spera că sunt suficiente vibrațiile că să-ți treacă mâncărimea. În plus, cel mai chinuitor lucru pe o motocicletă sau bicicletă este să tragi pârț. Pe un EUC vin pârțurile și pleacă imediat, foarte natural, fara sa necesite vreo schimbare de poziție.

De ce simt nevoia să am mâinile libere atunci când merg pe un vehicul? Pentru că așa știe corpul meu că e natural să fie mâinile mele atunci când se deplasează. Când merg pe jos, mâinile-mi sunt libere, nu participă decât întru echilibru total al corpului la deplasarea mea și la nevoie le pot degreva de această mica responsabilitate, deoarece restul corpului are marjă de auto-compensare destul de mare până când e critică intervenția mâinilor pentru menținerea echilibrului, dupa cum exemplific in clipul de mai jos. De asemenea mă simt mult mai în siguranță știindu-mi mâinile libere și gata să-si preia funcția principală în caz de urgență. Aceea de a-mi amortiza căderea atât pe spate cât și pe față. Le-am experimentat pe amandouă pe un EUC. Mâinile libere si cu protectii de incheietura si geaca moto au fost vitale în limitarea daunelor doar la niste zgârieturi sau vânătăi.

Dacă noi ca ființe fizice nu ocupăm mult spațiu, de ce ar ocupa mijlocul nostru de transport de zeci de ori mai mult ca noi? Singurul motiv pentru care ar ocupa mai mult este dat de importanța și scopul deplasării. Nu de individ în sine.

De ce dorim să ne extindem comfortul din canapeaua de acasă și în momentul deplasărilor? Oare pentru că, dacă nu am avea confortul acela, nici nu ne-am gândi să facem acea deplasare? Atunci oare acea deplasare e necesară? Că dacă ar fi necesară ai face-o cu orice, nu? Că ești nevoit...

Am început să-mi gândesc fiecare plecare cu mașina, dacă are vreo importanță în viața mea și dacă e necesară. Înca îmi mai permit să o iau să ies la plimbare sau la muncă atunci când altfel nu aș fi în stare. Mai ales în sezonul rece. Dar mă simt vinovat mereu când sunt conștient de motorul ăla mergând și scoțând poluare în mijlocul orașului, unde e crescută majoritatea generației viitoare.

Mă aud în gând cerându-mi scuze copiiilor pentru poluarea pe care am creat-o și încă o creez eu, generatia mea, si generatiile trecute.

De asemenea a te deplasa în trafic cu mașina nu creează nicio plăcere în afara celei pe care o ai și pe canapea, și anume de a sta pe canapea tolănit, a îți relaxa anumiți mușchi. Dar asta pot face și acasă și am și mâinile libere și neatenția mea în fața televizorului nu-mi poate cauza decât mie moartea.

 Până la vehiculele electrice am mers în fiecare an cu bicicleta atunci când s-a putut dar nu suficient de mult. Nu-mi plăcea că trebuia să o leg și să am grija ei, daca era prea cald transpiram și aveam nevoie de măcar un prosop la mine când ajungeam la destinație, cu toate că nu sunt genul care transpiră abundent. Dar cu toate inconvenientele, bicicleta e un mijloc de transport superb, care creeaza si ea o comuniune cu biciclețul. M-a trecut prin multe momente dificile pentru cine am fost eu. Practic cu ea m-am deplasat în depresiile mele din liceu și facultate și m-a ajutat enorm în a le face față.

Monociclul electric ca mijloc de transport personal și de recreere

Mi-am recitit întâi primele impresii despre deplasarea cu un monociclu electric.

Tot ce am scris acolo încă cred.

De atunci am căzut de 4 ori cu monociclul. Cu cel vechi, fără suspensie. La 3 căderi m-au luat prin surprindere denivelările din asfalt la care nu am fost atent. Dacă eram pe monociclul cu suspensie de acum cred că doar o căzătură din trei aș fi dus-o până la capăt.

În afară de una, fiecare căzătură a fost cauzată de neatenție și nu din cauza tehnologiei (mai precis neatentia mea in a notifica valurile de asfalt create de autobuze si alte masini grele). Ultima căzătură cu fosta roata a fost o combinație între neadaptarea cererilor mele de la roată cu starea bateriei din acel moment. Practic mi-a dat cut-off în accelerație puternică fără să-mi dea timp de răgaz să frânez după avertizarea sonoră pe care o face, asta la sub 24-25% baterie. Teoretic roțile bipaie ba la o viteză anume ba dupa ce depașești 80% din puterea pe care roata o are disponibila la momentul acela (în funcție de voltajul bateriei, deci al încărcării și de ce poate să facă motorul cu puterea disponibilă). În cazul căzăturii mele o fost bip-bip-poc. Eram full echipat dar tot am avut o zgârietură, m-a durât talpa căci după ce s-a oprit am reușit să pun talpa jos dar cu putere și apoi am căzut făcând slide.

Roata, ca și celelalte vehicule, nu e făcută să te deplasezi cu ea constant la limita puterii ei. Știu că noi românii avem o aversiune la acul turometrului aproape de limita de turație impusă artificial de producator ca sa limiteze eventuale pagube aduse motorului la supraturație. La fel putem avea și față de roată și să respectăm limitele acesteia. Din păcate pe roată limita asta o înveți pe propria piele, care e cel mai bine să o avem sub un echipament de motocicleta.

Sinergia care se creeaza intre tehnologie si om este una care continua, se aprofundeaza, iar placerea folosirii rotii nu se diminueaza prea mult in timp. Din pacate in timp iti tot vin diverse frici gen ca cu cat mergi mai mult cu atat sunt mai mari sansele sa comiteti o greseala. Tu sau roata. Dar trebuie sa ne invingem aceasta frica prin dovada atentiei cu care mergem de fiecare data pe roata.

Pastrarea și mentinerea atentiei (si constientizarea cand nu iti poti mentine atentia) este cel mai important lucru cand mergi pe un PEV (Personal Electric Vehicle).

Cum putem noi oamenii contemporani acestui 2022, că doar p-ăștia vă cunosc, să fim prostiți la infinit că un produs comercial poate să satisfacă și să înlocuiască cu succes nevoia fiecărei comunități pentru o agora liberă? Locul comercialului e pe lângă agora, și anume, la piață. Unde se poate discuta, observa, interacționa și acolo, dar contra unui schimb punctual de interese.

Firmele comerciale IT care sunt din arealul denumit 'social media' își arogă agora iar noi i-am căzut în plasa încă de la început. Ele transformă agora într-un bâlci și piață, într-o piesa de teatru ieftin în care se joacă o simulare de agora.

Inundația informației gratuite care ne cuprinde din ce în ce mai mult și nu refulează nicăieri, va trebui la un moment dat să facă implozie sau să ne consume pe dinăuntru pe toți până nu vom mai fi apți să discernem informații valoroase de nonvaloroase și vom trăi într-o impasibilitate totală față de responsabilitatea dezvoltării vieții celor din societate și astfel ea pe de-antregul.

'Free as in Free speech' și nu 'Free as in Free Beer'

Din cauza educației precare pe care ne-o administram unu (bătrân) altuia (tânăr), și a moștenirilor din arborele genealogic insuflăm copiilor noștri că lumea în care s-au născut este una fixă, imuabilă. Dar lucrurile nu merg de la sine dacă niciun om nu se implică. Atunci când vezi un lucru mergând de la sine, să fii sigur că acolo au fost implicați oameni care s-au automotivat, financiar sau altfel, să facă să meargă așa de bine (în cel puțin un sens) încât pare că ar merge de la sine. Drept pentru care, fiecare om are o influentă asupra orânduirii lumii care va veni în urma vieții generațiilor actuale. Farfuriile nu se spală singure chiar dacă fac efortul supraomenesc să le pun în chiuveta. Mama m-a obișnuit că dacă las ceva suficient de mult nerezolvat, acel lucru se vă rezolva de la sine. Dar nu e ea de vină că acum mă lupt cu asta. Sunt eu că nu am început mai devreme.

Adică

Fiecare om din societate e responsabil pentru ce se întâmplă în jurul lui. Totul se întâmplă din acțiunea sau inacțiunea oamenilor societății. Dacă unii cu intenții aberant viclene acționează iar cei care au o gândire mai pură, mai spre echilibru, nu au nicio acțiune, atunci ei împreună, unitar, lucrează la societatea de mâine care va accepta din ce în ce mai multe non-valori și li se vă da importanța necuvenită..

Tristețea care mă cuprinde când văd până în ziua de azi că creștem copii că să îi raliem la cum mergeA lumea și nu la cum sperăm să meargă mâine, mă face momentan încă paralizat să acționez în vreun fel.

Mă simt mic și insignifiant. Pare că intențiile mele bune sau rele nu pot aduce schimbarea dorită pentru a ajunge la ce simțim atât de mulți că ar fi o societate ideală: cea bazată pe iubire, înțelegere și comuniune. Așa m-a făcut țoață educația primită să mă simt. Apoi și traumele care afectează stima de sine. De aici, dacă vreau să-mi fac rolul în societate, trebuie să lucrez la mine în primul rand. Altfel voi ieși în lume și mi se vor apăsa tot felul de butoane nedescoperite și nu voi face față la nimic și voi reintra în ciclul pe care l-am reluat țoață viață, iar lucrurile în societate vor fi rămas la fel fără să-mi fi adus aportul dorit.

Pare că a începe cu tine e cel mai greu dar și cel mai la îndemână. Nu ai cum să schimbi cursul istoriei înspre bine dacă nu-l poți schimba pe al tău înspre bine. Sau poți?

IndieWeb

Mozilla

Ce e rău în a îmbina utilul cu plăcutul? De ce lumea se ascunde când face asta și de ce este văzută ca pe ceva la limita legalității și, mai rău, chiar excentric?

Am fost în Republica Moldova în delegație, timp de o săptămână. A fost prima mea vizită acolo.

Așa că mi-am pus în portbagajul mașinii de serviciu trotineta electrică cu range scăzut la maxim 17 km din cauza uzurii bateriei (primele serii de Xiaomi M365 - late 2017).

Am fost entuziasmat sincer să călătoresc în interes de serviciu în Republica Moldova. A fost o experiență inedită pentru că mi-a deschis conștientul către anumite păreri pe care nu știam că le am.

Iar trotineta m-a ajutat să înțeleg mai multe din Chișinău și situația Moldovei decât aș fi putut cu mașina, de exemplu.

În prima zi pur și simplu mi-era rușine că vorbesc românește. Desigur, cu accent de bucureștean, toată lumea mă identifica „străin” din România... Dar era un mix de sentiment între faptul ca dacă vorbesc își dau seama imediat că nu-s de acolo și deci oricum o să mă trateze diferit față de unul „de-ai lor”, pe de altă parte mi-era să nu dau de oameni care să nu mă înțeleagă și să-mi răspundă în rusă. Faptul că sunt self-conscious despre asta este o problemă personală cu care cu siguranță se confrunta mulți, iar eu unul sper să o rezolv treptat.

M-am bucurat ca am avut posibilitatea sa observ modul de interacțiune al moldovenilor între ei, pentru că mi se pare foarte interesant din prisma faptului că poți să sustragi multă informație istorică.

Limba principală, la care cei mai mulți dintre ei apelează dintr-un sentiment de lejeritate, în care se comunică atât verbal cât și scris, este rusa.

Mi se pare că cine a creat/modificat limba rusă modernă, a făcut o treabă bună în a crea fundația unui instrument complex de acaparare culturală, făcând-o mai ușoară decât varianta veche (scos litere care păreau redundante sau elitiste 😲, gramatică simplificată etc)

Am senzația că noi românii am renunțat la noi românii de peste Prut fără niciun fel de angoasă. Dacă eu simt asta, care sunt doar jumătate român, mă întreb cum se simte fiecare român din România când știe că nu mai devreme de acu o generație i-am lăsat pe ai noștri singuri în invazia, ideologică și politică în principal, care a avut loc după al doilea război mondial. Știu că și noi a trebuit să ducem luptele noastre, dar în pana mea, nu doar că i-am lăsat singuri, dar i-am oferit pe-ai noștri mult prea ușor, ca să ne fie nouă un pic mai bine, în loc să-i considerăm ca parte integrantă a luptelor noastre! A fost cu premeditare, soarta Moldovenilor de azi a fost dictată nu doar de deciziile rusiei, cât și ale fiecărui român de atunci. Inacțiunea e o decizie (cu ale căror repercusiuni mă lupt în fiecare zi)!  Am permis și încurajat, ca unică soluție să ne fie nouă bine, ca același popor ca noi să fie tratat ca și cobai în experimentul rusiei de a crea zone tampon. Aceste zone tampon sunt de diferite grade de impact, România fiind la periferie (dar nu chiar ultima) iar Moldova la mijloc, în carne, iar Ucraina ultimul bastion vital: scheletul întregii strategii pe flancul vestic, dacă mi se permite.

Limba ca instrument politic este un lucru odios

Limba ar trebui lăsată și încurajată să-și facă de cap ca un izvor care-și face loc până devine râu. Asta pentru că limba este un izvor de abilități de comunicare a cărui pungă freatică este formată din tot ce au reprezentant strămoșii locului în care se vorbește. Limba, precum pământul (de unde izvorăște de altfel), ne definește, ne modelează, ne dă sentiment de apartenență și câte și mai câte, nu vreau să scriu exhaustiv, cum tind să fac..

Controlul limbii de către un singur grup de oameni (care nu au fost aleși de către popor să îngrijească ca un protector al naturii limba ce le-a fost dată) face ca râul să fie otrăvit sau măcar contra-naturii. Deci controlul limbii este de fapt o tactică de război medievală (sau în ce epocă s-a obișnuit otrăvirea fântânilor..) și ar trebui să fi fost oprită deja în majoritatea locurilor lumii de atâtea generații.

Această mare putere a limbii ca instrument ideologic și politic vine de la faptul că o poți exercita în perioada cea mai vulnerabilă a unui om: copilăria.

Nu condamn generațiile trecute că nu au luptat altfel pentru limba lor, așa cum nu-i condamn nici pe moldoveni că au renunțat la aceasta. Cel mai probabil și noi am fi făcut la fel. Fiecare generație e rodul generațiilor trecute, deci e ușor de disipat responsabilitatea și de negăsit un unic responsabil în nimic.

Moldova nu spune, dar moldova se simte abandonată de românia

Si pe buna dreptate!

Așa că moldovenii nu sunt de condamnat pentru deciziile de după renunțarea noastră la ei așa de ușor doar pentru că erau peste un râu care părea o graniță suficient de ușor de apărat și administrat. Pentru că oamenii se adaptează realităților în care trăiesc astfel încât să poată trăi. Adaptabilitatea este una din abilitățile principale care ne-au făcut pe noi oamenii să ajungem să fim oameni.

Tocmai pentru că i-am lăsat la greu pentru a ne fi mai bine nouă, nu mai avem niciun drept să exprimăm unilateral vreo dorință de unificare. Aceasta trebuie să vină exclusiv de la ei. Tot ce putem face noi românii de peste Prut spre vest (si noi tot români de peste Prut le suntem lor) este să ne deschidem inimile, să avem atenția îndreptată și spre ei astfel încât să observăm orice gest care ar reprezenta un început de iertare din partea lor, astfel încât, într-o bună zi, să acționăm la unison ca un singur popor în deplină armonie cu vecinii lui.

Partea amuzantă este că, în weekendul de dinaintea delegației, mi s-a rupt un șurub la sistemul de pliere de la trotinetă și n-a fost neam să găsesc undeva deschis și care să aibă în stoc șurubul. Așa că primele 3 zile m-am plimbat noaptea cu trotineta la care trebuia să mă opresc din 5 în 7 minute să bag înapoi ambele părți ale șurubului rupt care mereu tindeau să cadă din cauza vibrațiilor inerente. Sistemul de pliere de la Xiaomi M365 & company (sunt multe branduri si modele care folosesc același principiu, cu diverse implementări) este unul destul de complicat și fragil, trebuie să-l tot reglezi și mie cel puțin mi se pare complicat să înțeleg că dacă strâng un anumit șurub asta se reflectă într-un fel anume în comportamentul sistemului de pliere.

În astea 3 zile de mers cu „șuruburile” bălăngănind în stânga și în dreapta am tot căutat să-mi repar trotineta în Moldova. Am găsit și un importator oficial Xiaomi care are și service. Numa' că „mieștieru” lucrează doar până la 18, ca și mine, și oricum nu le repară pe loc, le ia la el la service... (cu toate că se vedea că avea unu și acolo), și de venit mai vine săptămâna viitoare.

Am căutat pe olx-ul lor (999.md) oameni care repară și în cele din urmă am dat de Andrei. Andrei e român și e un tip grozav, care-și trăiește viața în proprii termeni, chiar daca a scris anunțul majoritar în rusă și a trebuit să-l traduc. A lucrat mulți ani la o vulcanizare până a început să circule cu trotineta electrică, pentru ca i s-a părut că îi conferă libertate fără costuri și dureri de cap prea mari, și ,cum este super priceput mecanic, a început să-și desfacă singur trotineta, să o repare, apoi la prieteni și tot așa până a devenit job-ul lui principal. Acest PEV, trotineta electrică, i-a schimbat viata lui Andrei, comunitatea de trotinetiști de la ei fiind cum era și cea din România acum 3-4 ani: în creștere, cam cum e acum comunitatea de EUCiști din România.

Fiind prins de febra curentului monociclist, i-am prezentat lui Andrei această nouă soluție de transport, de care Andrei mai auzise și știa câte ceva despre ea.

„Multă electronică și prea puține de stricat la ele mecanic”

I-am zis că nu cred si că ar avea suficiente la ce să lucreze la monociclurile electrice, zicând asta cu o siguranță d-aia mare, care vine doar atunci când ești doxă de youtube pe tema asta.

Nu cred că am reușit să-i implantez sămânța EUCurilor...

Dar el a reușit să-mi repare trotineta, renunțând complet la sistemul de pliere și având acum o trotinetă care stă la fel de dreaptă ca cele de închiriat.

Andrei e român, cu nume de familie românesc, cu părinți și bunici români. Limba lui principală de vorbit și scris este rusa. Doar cu o anumită persoană din familie vorbește română. Trăiască persoana! :)

M-am bucurat așa tare că Andrei a acceptat să mă ajute în seara aia, care a adaptat trotineta și montat noul sistem de pliere în miez de noapte. Am ajuns la el pe la 22:30 și am plecat la ~00. Andrei mi-a dat posibilitatea să mă bucur din nou, la adevărata valoare pe care un PEV de tip trotinetă poate să o ofere, de plimbările în noapte cu trotineta prin Chișinău.

Multumesc Andrei!

Trecând sau staționând pe lângă oameni, am observat că majoritar se vorbește rusă dar doar in proporție de 60-68%, cam așa. Se aude româna din multe guri, dar nu suficiente, mai ales când te gândești că din cei 60-68% majoritatea e română. Este un sentiment apăsător și trist să vezi consecințele inacțiunii noastre de acu câțiva zeci de ani. Dar măcar e un sentiment. Ceea ce e excelent în această veche lume de până în pandemie, în care parcă încercam din răsputeri cu toții să ignorăm orice sentiment mai apăsător, mai angoasist, pentru că, presupun eu pentru mine, mi-era groază de concluzii și deznodământul conștientizat.

Așa cum eu mă simt ca și cum am amânat atâtea lucruri în viața mea încât dacă mă apuc acum să le încep nu mai are niciun rost că nu am suficient timp să le duc la bun sfârșit pe toate, sunt sigur că așa se simte și societatea în care trăiesc. De mult prea multe ori viața mi-a demonstrat că nu sunt așa special și god-like precum copilul din mine se crede și că fiecare om de pe planetă are în mare aceleași trăiri ca și mine, la nivel micro care de fapt e macro. Pare ca suntem unu și refuzăm să ne uităm la celălalt ca și la noi pentru că ne e frică să nu-i vedem în ochi oglinda spre noi înșine. Si cred aici că mă refer mai degrabă la societatea globală, la fiecare om, nu al românului sau sirio-românului în particular.

Ignorance is bliss pentru că vine cu un sentiment eliberant de deresponsabilizare prin mutarea responsabilităților tale generațiilor viitoare.

Și ar fi cât de cât ok așa dacă te-ai uita superficial doar din prisma egoismului, care face parte din definiția noastră ca oameni și nu e de negat. Dar, printre responsabilitățile pe care le mutăm pe generațiile viitoare, sunt și responsabilități pe care degeaba le mutăm generațiilor viitoare pentru că nu o să apuce ele să schimbe nimic la acestea, cu toată presupusa lor bună intenție: responsabilitatea propriei vieți, existența ta, trăirea vieții tale. Si atunci, nu ar fi mai bine să ne străduim în fiecare zi să trăim viața noastră în bune condiții, echilibrate, care înseamnă de fapt condiții bune și echilibrate și pentru cel de lângă mine și pentru cel care-mi va lua locul când eu nu voi mai fi aici?

Câte alte generații trebuie să mai treacă pe pământ până să începem să acționam înspre echilibru? Mama natura a făcut o treabă excelentă în a ne da un exemplu de cum poți atinge echilibrul chiar dacă în tine sunt atât de multe... chestii diferite. Și în loc să ne depășim mentoru noi îl mătrășim.

Sunt desigur întrebări pe care mi le pun mie în legătură cu mine, nu cu noi, dar cum am ajuns la concluzia ca toți suntem un unu, am zis să mai împart din responsabilitate și altora 🤭. Cu obișnuința te dezveți greu...

Toată exprimarea de mai sus e licență poetică și nu agramatism, decât pe alocuri mai e presărat și un pic de d-ăla.

Paște luminat!

Mă băetz, doresc să vă împărtășesc din experiența mea de început în EUC (Electric Unicycle).

Mi se pare minunat că există un dispozitiv care îți pune mintea și corpul într-o nouă sinergie care necesită muncă, iar în schimb îți da o satisfacție enormă (să simți că te poți plimbă dintr-un colț al orașului în celălalt cu un sentiment de schiuri într-un oraș care e mereu în pantă). Efortul depus mi se pare că este similar skiului căci nici acolo nu trebuie să te propulsezi tu, că o face gravitația pentru ține. Și metoda de a-l manevra este asemănătoare schiurilor scurte.

Sunt în măsură să compar monociclul și experiența acestuia în oraș cu următoarele: bicicletă (și electrică), trotinetă (și electrică), motocicletă on-road și off-road, scuter.

Am mers de când am luat-o acum 2 săptămâni vreo 70 de km. Mi se pare un vehicul excelent pentru oraș de orice fel atâta timp cât nu te grăbești (decât dacă și când vrei).

Mi se pare singurul vehicul care îți pune la dispoziție atât strada cât și trotuarul într-un mod cât mai egal. Pe motocicletă, bicicletă și chiar și trotinetă electrică ești favorizat pe stradă pentru că îi dai continuu fără opriri decât la semafoare. Pe trotuar e mai anevoios cu trotinetă sau bicicletă, iar cu motocicletă imposibil. Pe bicicletă nu vrei să intri în situații care să-ți taie momentumu acumulat așa că intersecția cu pietonii, semafoarele e una consumatoare de energie și situațiile de genul le eviți instinctual și iei alte decizii de rute etc. Chiar și pe trotinetă îți pierzi din moment pentru că nu știi dacă să pui piciorul jos sau nu (în crawl în spatele pietonilor de exemplu, când nu ai loc suficient să-i depășești în siguranță).

În schimb roțile mici si înguste, precum e al meu V8 modificat în v8s se simt mai nesigure pe stradă decât trotinetele. Cred că aici este de fapt ceva mai bine în realitate, dar la nivelul meu de experiență așa se simte.

Așa că te face să vrei să circuli cu roata pe străduțe pe care pare că e trafic mai puțin, eventual cu sens unic să-ți vină doar din față etc. Asta la rându-i te face să explorezi orașul cu un alt nivel de experiență decât pe celelalte vehicule menționate. Așa îți dă satisfacția muncii de a învață și a continuă să înveți să mergi pe ea. Probabil euforia o să se domolească însă prin euforie, de care sunt conștient că trec, mai este și o analiză la care calculele ies pe plus pentru roată pe TERMEN LUNG!

Pe grupul de whatsapp al EUCistilor s-au comparat acu ceva zile motocicleta/scuterul cu roata, ca mijloc de transport. Am apreciat discuția pentru că a fost un schimb de idei contrare dar fără jigniri și în deplin respect față de opinia celuilalt! Asta spune multe despre cum sunt construiți oamenii care sunt atrași de acest mijloc de transport. Roată poate oferi satisfacții dintre cele mai valoroase (acolo sus cu motocicleta mergând pe drumuri virajate sau de pământ).
Și după cum am zis din start: dacă timpul cât mai scurt de a ajunge la destinație este cel care primează atunci nu roata ar fi prima alegere. Ieși mai bine chiar și cu o trotinetă electrică. Cel puțin nu ce am eu.
Însă pot spune că V8-ul face față cu brio denivelărilor din bucureșți și, dacă aplici o viteză mai mică și un spațial awareness ridicat, le ocoleșți pe majoritatea și astfel mai faci și din antrenamentul de control al roții.

Printre avantaje mai este și cum te vede pietonul pe o roată față de cum îl vede pe un trotinetist sau biciclist. Atâta timp cât mergi cu bun simt și eșți conștient că oamenii care merg pe propriile picioare au întotdeauna prioritate (în primul rând pentru că nu te știu că ești unde ești până nu treci de ei - esti super silentios) mi se pare că, momentan, suntem mai bine văzuți și "mai acceptați" decât celelalte vehicule. În principal cei care nu te acceptă sunt cei cu copii și nu pentru că nu le oferi suficient spațiu și viteză redusă si atenție mărită mișcarilor copilului, dar pur și simplu din cauza că sunt over-protective cu copiii, țînându-i fizic pe loc până treci, chiar și după ce le faci semn că mergi ușor și că încetinești aproape de oprire, în modul creep sau crawl, cum s-o zice :).

Ține de fiecare din noi să arătăm că cei care sunt pe o roată nu reprezintă nicio amenințare la adresa copiilor pentru că suntem niște participanți la trafic friendly, serviabili, oricând gata să cedăm trecerea. Și asta pentru că știm ca suntem oricum de pe o poziție privilegiată, căci, spre exemplu dar nu numai, imediat după ce aștepți câteva secunde, le câștigi înapoi repejor fără să depui niciun efort ci doar o senzație super mișto că îți iei tălpășița ca sperman sau road-runner (beep! beep!).

Această constantă interacțiune între tine și lumea din jur te face un pic mai conectat cu aceștia. With great power comes great responsibility, iar satisfacția de a o nu folosi atunci când știi că ai putea să o folosești, e mult mai mare decât atunci când o folosești total aleatoriu, fără vreun scop precis și bun (ca și un bărbat care poate da oricând în nevastă să o omoare, dar nu o face :D ). Asta mi se pare că mai este un alt sentiment pe care ți-l da roata și alte vehicule nu. Ești în forma omului biped (deci ești analizat că o mai mică amenințare) dar cu o grămadă de putere, destul de ascunsă, sub picioarele tale. Să nu mai zic de alte avantaje precum spațiul din apartament, mărimea lifturilor (al meu e minuscul) sau fără stres că-ti dărâma vreunu motocicletă.

Și mai văd cu tristețe cum noi că oameni am permis mașinii să ne acapareze atât de mult din spațiul în jurul căruia trăim, adică orașul nostru, al oamenilor din el...

Dar am speranța că startul morții mașinii ca vehicul principal pe o stradă nefăcută exclusiv pentru mașini a început. O să fie o moarte extrem de lentă, dar o să fie. Ieri când am ieșit cu băiatul de mi-a vândut roata la o plimbare în IOR, pe la 1:30 noaptea, când ne-am despărțit, se lăsase frig tare ca să fac tot drumu spre mihalace cu plăcere, așa că am scos telefonu în timp ce mergeam și am căutat un Spark (mașini electrice de închiriat prin aplicație), era unu la vreo 1 km de mine, în 5 minute eram în el la căldurică spre casă.  Am menționat Spark cu părere de rău căci au devenit niște jegoși in ultimele 2 luni după ce practic au mărit prețurile cu intre 60 si 150% grosso modo, adăugând și taxă pe km, pe lânga cea de minut care era până acum. Ideea e alta, și anume că situațiile și necesitățile reale în care mașina personală ca vehicul ideal s-ar diminua considerabil daca ai avea posibilitatea să folosești una destul de lejer.

Mai e mult până departe așa că fiecare roată, trotinetă, bicicletă etc. în plus pe stradă este încă un cui din milioanele de cuie pe care trebuie să le batem în coșciugul mașinii (ca vehicul principal pe străzi normale de oraș).

Haideți să ne recâștigăm străzile din mâna de fier rece a mașinilor! Să sperăm și să acționam în viețile noastre visând să ieșim pe stradă și să ascultăm cum în liniște se aude zumzetul vietăților orașului (in majoritate oameni), și nu al cauciucurilor in viteza, milioanelor de explozii cumulate pe secunde, a vântului spart în viteză de câțiva metri pătrați de metal, al claxoanelor date la nervi si câte și mai câte alte zgomote complet ne-necesare într-un oraș în care trăiesc în principal oameni!

Hai să fim oameni mai buni, mai considerenți față de ceilalți, cu mai multă înțelegere și respect față de libertatea celuilalt și cât mai mare comuniune cu natura, pe cât se poate și fiecare în ritmul lui. Dar spre aceeași bună destinație. De fiecare dată când rotești cheia în contact și pleci de pe loc, te-ai pus pe tine pe primul loc, ceea ce nu e neapărat rău decât dacă iei în considerare și a doua parte: în același timp i-ai pus pe ceilalți în pericol (printre care, culmea, te numeri si tu). Ceilalți ești chiar tu.  

În decursul timpului am folosit următoarele căști „de firmă”:

Xiaomi Mibuds - nu o sa scriu despre ele pentru ca au aceleasi caracteristici fizice ca buds plus dar cu o calitate generala mai proasta.
Buds Plus (in-ear)
2 x Buds Live (on-ear, gen airpods normale)
WF-1000XM3 (in-ear)
WH-1000XM3 (over ear)

Buds Plus le-am testat de la un coleg. Sunt ok ca si sunet si microfon. Calitatea sunetului este mai buna ca buds live si nu departe de WF-uri. Nu le-am ales pentru ca sunt prea in-ear.

Your tastes may vary but… hear me out:

M-am orientat spre Buds Live in culoarea aia cupru si le-am facut cadou dupa ce le-am testat, apoi mi-am luat sony xperia 5 mk2 care au venit la pachet cu acele casti WF.
Apoi am vandut sony-urile si mi-am luat o noua pereche de Buds Live, pe alb de data asta.

Nu ca va intereseaza cum imi petrec eu viata, dar am mentionat asta ca sa se inteleaga si faptul ca chiar puteam sa aleg altceva in caz ca mi se potrivea.

De ce prefer buds live:
Imi permite sa stau cu ele in urechi si sa-mi continui treaba care cateodata necesita discutii fata in fata cu ceilalti colegi/oameni. Astea imi permit sa stau cu ele in urechi (sau asezate pe urechi?) in toata interactiunea fizica cu ceilalti fara sa imi obstructioneze auzul in timpul acesteia. Nu acelasi lucru putem vorbi despre in-ear sau over-ear. Exista modul transparency dar orice efort in a ii da drumu mai mult decat DELOC, cum e la live, e prea mult.

Au microfon mult mai bun decat WF-urile (in-ear). Parca un pic mai bine ca Plus-urile cand porti ambele casti si un pic mai prost ca Plus-urile cand porti doar una.

Cand stau la PC acasa stau cu WH-urile (over-ear) care sunt excelente. Nu ies cu ele ca ma simt prea izolat de lume.

NoiseCancelling-ul WF-urilor (in-ear) e unul bun intr-adevar, dar eu avand tinitus nu e chiar foarte placut sa fie prea liniste ca-mi aud tiuitul non-stop.

Buds Live-urile le tin fara NC pentru a-mi permite ce am scris mai sus ca prim motiv pentru care le folosesc.

Cu NC-ul pornit in aeroport chiar s-a simtit diferenta pe Buds Live. Trebuie doar sa le indes mai mult decat le port de obicei cand vreau sa stau cu ele la munca mai mult timp. Dar in avion am pus WH-urile si am si uitat sa mai testez Buds Live-urile. Data viitoare.

Oricum, ca si calitate a sunetului WH, WF, Plus-urile sunt peste Live-uri. In pozitia lejereanu ascultatul muzicii este o experienta execrabila. In pozitia impinsa de sfincterul canalului auditiv chiar si muzica se aude decent.

Live-urile sunt mai igienice avand in vedere ca nu-ti intra in canal si n-au de unde sa ia ceara pe care se pot lipi mult mai usor microbi si frimituri de la chips-uri cand le scoti si apoi le pui iar in urechi. Astea stau super bine daca stii sa le asezi.

Parca cateodata incepe sa doara cartilajul urechii stangi (din spatele ei, sus un pic), dar le scot minim 5 minute sau le reasez intr-o alta pozitie si e ok apoi. Fiecare cu ce urechi strambe are si daca inveti sa le pui bine (sau cum iti convine) si te simti bine cu ele atunci esti norocos.

Am inteles ca sunt unii car pur si simplu nu se urechesc cu forma acestor casti. Deci neaparat sa testezi undeva ca iti vin si e totul ok, nu trebuie sa le testezi mult daca gaseseti repede pozitia in care sunt confortabile pentru tine.

Inca un avantaj pentru mine este faptul ca Live-urile le pot folosi si cand dormi. Avand in vedere tinitusul imi place sa adorm cu ceva zgomot in ureche sau prin jur (cand eram singur adormeam cu TV-ul aprins). Iar aceste casti NU SUNT confortabile cand dorm pe o parte dar iti poti face oarecum pozitia pernei si a mainilor astfel incat sa dormi cu ele. Cu WF-urile sau Plus-urile nu prea ai cum sa scobesti in perna asa mult. WF-urile sunt mari si amandoua sunt in-(ceara-din)-ear si apasa pe canal cand te presezi de perna si nu de o suprafata mult mai mare si exterioara, cum preseaza Live-urile. De fapt din toata analiza cercetarea mea onlineasca la care pot sa-mi iau un doctorat pe langa licenta pe acest subiect, niste casti care se pot purta la somn si nu sunt specializate pentru dormit si nu costa o avere sunt DOAR Live-urile. Din tot ce exista pe piata.

Nu va spun ca de obicei dorm cu WH-urile care sunt total neconfortabile pe o parte, asa ca le port indoite cumva sa acopere doar urechea de sus si cealalta cupa este pe undeva in crestetul capului :) E un chin cu care m-am obisnuit si nu inteleg cum de rezista la o astfel de uzura fara sa le pese si cum nu-mi pasa nici mie de parca am dat 75 de lei pe ele. Daca e cineva de la Sony care citeste, sa va puteti baza pe mine daca sunteti dati in judecata cum ca WH-urile nu sunt rezistente. Sunt gata sa depun marturie in favoarea Sony.

Ultima luna WH-urile au fost o binecuvantare pentru ca la 25 de metri de fereastra se darama o fundatie a unui bloc neterminat decat primul etaj. Incep sa dea in el de la ora 7jumate-8 dimineata si dau de zici ca vor sa-l termine in trei ore pe tot si urmatoarea zi sunt si mai nervosi ca n-au terminat pana acu. Nush ce pisici nu se tot termina. Asa ca de pe la 7 jumate – 8 dorm cu fața in sus si sunt zen cu castile astea. Anuleaza EXCELENT zgomotul de picamer, de fluieraturi, de generator de curent, de moloz aruncat in bena goala, jumatate plina si plina.

Experienta cu utilizatorul la Samsung este peste ce ofera Sony in afara de un singur lucru: carcasa WF-urilor avea NFC astfel ca ma puteam conecta si, mai ales, deconecta cand voiam eu doar cu o atingere cu telefonul, asa cum fac si cu WH-urile si e god-send cand tot comuti intre PC, telefon si laptop de munca. Insa Samsung-urile au rezolvat asta deconectadu-se automat de la ce sunt conectate atunci cand ceri de pe un alt dispozitiv, cu care te-ai imperechat anterior, sa te conectezi la ele. WIN+K shortcut keys pe windows ForTheWin. Try it daca ai Win8.1+

Azi am scapat pe jos carcasa Live-urilor si s-au raspandit pe asfalt toate cele 3 componente in toate cele 3 puncte cardinale in afara de cel din spatele meu. Aparent n-au nimic dar carcasa s-a desfacut mult prea repede iar magnetul care le tine in ea nu e deloc puternic, dar le aseaza bine la incarcat. La WF-uri nu s-ar fi raspandit asa 100% si din cauza formei si a cat % din ele intra ÎN carcasa fata de pozitia a doua perle pe care le au Live-urile in scoica, pardon,carcasa.

Si desigur, problema produsului bun de aruncat la gunoi cand bateriile nu mai tin, ramane si trebuie specificata de oricine la orice lansare de noi casti bluetooth: necesitatea posibilitatii de schimbare a bateriei, in service sau altfel.

Aia e. Nu poti sa le ai pe toate.